Azi am urcat 180 de trepte si am facut 1000 de pasi,nu le-as fi numarat daca nu le-as fi simtit greutatea,recuperarea e extrem de anevoioasa si fiecare miscare impune un act de curaj,un strigat al durerii,dar e ok imi spun ! invat sa merg din nou si e atat de bine...
Imi amintesc de stanci , de cararile ce-mi purtau pasii neobositi prin munti,de atingerea fiecarei frunzulite,ramuri ,de adieri,de furtuni si ploi,de inaltimi unde ma cataram de parca as fi putut atinge vreo stea...de pietricelele pe care le luam mereu cu mine ca semn ca am trecut pe acolo,ca amintire pentru viitor...apoi,imi placea enorm sa dansez stii? Acum,nu-mi doresc nimic mai mult decat sa merg...
Cu gandurile acestea am intrat azi pe usa blogului meu,e o usa larg deschisa pentru orice gand bun si inima deschisa,pentru orice inceput fara de sfarsit..
Pe lista dorintelor de azi sta pisicuta mea pe care o strig d'Artagnan si nu pun punct,pentru ca mai vin pe aici
